Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate şi pagubă de peste 1,2 milioane euro. Guvernul sesizează DNA

Publicat in Alba24, duminică 14 iulie 2013 ·

Potrivit unui raport al Corpului de control al Guvernulului, au fost descoperite nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă. Guvernul anunţă că va sesiza acest caz Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Controlul a fost efectuat la Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi Imprimeria Naţională privind respectarea cadrului organizatoric şi funcţional pentru introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. În perioada supusă controlului, funcţia de preşedinte CNAS a fost ocupată de Lucian Duţă (10 decembrie 2009-8 mai 2012), Dorin Ionescu interimar (director general, 9-24 mai 2012) şi Doru Bădescu (25 mai 2012-13 iunie 2013).

În document se arată că introducerea cardului a fost aprobată, în şedinţă de guvern la începutul lunii septembrie 2010, prin memorandum aprobat de premierul Emil Boc, iniţiat de ministrul Sănătăţii Attila Cseke şi şeful CNAS, Lucian Duţă, fiind stabilită producerea cardurilor începând cu ianuarie 2011 într-un ritm de un milion carduri lunar, astfel încât toţi cei 18,5 milioane de asiguraţi, la care se face referire în memorandum, să fie acoperiţi în 18-19 luni.

Inspectorii îl acuză însă pe Lucian Duţă că nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile de serviciu, prin faptul că nu a încheiat cu Imprimeria Naţională contractul pentru producerea cardului, a propus acordarea către Poşta Română, prin negociere fără publicarea unui anunţ de participare, a contractului de curierat, fără ca Poşta să aibă exclusivitate pentru prestarea acestor servicii şi a determinat o pagubă la Imprimerie de peste 1,2 milioane euro.

În consecinţă, Guvernul anunţă că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Con

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°