Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 600 de candidaţi înscrişi în prima săptămână de admitere la UAB. Viitorii studenţi mai au timp să prezinte actele până în 25 iulie

Publicat in Alba24, vineri 19 iulie 2013 ·

În prima săptămână de înscrieri la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, aproximativ 600 de candidaţi şi-au înregistrat dosarele pentru a deveni studenţi. Majoritatea celor care vor ocupa cele 1.559 locuri pentru studii cu licenţă sunt aşteptaţi săptămâna viitoare, până când ar urma să primească adeverinţele de la licee că au absolvit formele de învăţământ sau diplomele de bacalaureat. Potrivit calendarului de admitere la UAB, candidaţii se pot înscrie la facultăţile instituţiei de învăţământ superior până în 25 iulie, iar până în 2 august cei care ocupă locuri subvenţionate trebuie să le confirme.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia are disponibile pentru anul următor 1.559 locuri pentru studii de licenţă, din care 560 sunt locuri finanţate din bugetul de stat pentru învăţământ la zi, 714 sunt locuri cu taxă, iar 225 sunt pentru învăţământ la distanţă. Mai sunt 10 locuri alocate candidaţilor din Republica Moldova cu bacalaureat în România şi alte 50 rezervate candidaţilor “români de pretutindeni”. Pentru studii universitare de master, sunt 818 locuri disponibile.

Potrivit Calendarului admiterii la UAB– sesiunea 2013, în perioada 15 – 25 iulie se desfăşoară înscrierea candidaţilor, în 26 iulie se susţin probe sau lucrări scrise (în funcţie de specializările care au această condiţie), în 27 iulie se realizează ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie, iar în 29 iulie se comunică rezultatele.

În perioada 30 iulie-2 august, se înmatriculează candidaţii admişi pe locurile finanţate prin graturi de studii şi cu taxă, iar în intervalul 5-9 august, respectiv 12-16 august și 19-23 august este programată înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile cu taxă.

Amiterea 2013 pentru toate specializările Facultăţilor de Istorie şi Filologie, Ştiinţe, Drept şi Ştiinţe Sociale se organizează la sediul central al UAB,

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°