Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anemici, dar calificaţi: Astra - Trencin 2-2

Publicat in Pro Sport, joi 8 august 2013 · ·

Astra a obţinut calificarea în play-off-ul pentru accederea în grupele Europa League, dar a ratat şansa de a mai puncta la coeficientul de ţară al României. După 3-1 în turul din Slovacia, echipa lui Daniel Isăilă a reuşit doar o remiză, 2-2, în manşa retur disputată pe Naţional Arena. Giurgiuvenii s-a întrebuinţat atât cât a fost nevoie, dar au început să se agite cu adevărat abia în ultimele 10 minute, atunci când slovacii au deschis scorul.

Au urmat minute cu adevărat nebune. Ivanovski a egalat aproape imediat, după care Van Kessel a dat din nou emoţii cu două minute înaintea finalului, când l-a învins pe Lung jr cu un şut la colţul scurt. Tembo a adus izbăvirea însă câteva secunde mai târziu, cu o lovitură lobată de cap. Ivanovski putea aduce în prelungiri golul care ar fi adus încă 0,5 puncte la zestrea europeană a României, dar Volesak s-a opus şi s-a terminat 2-2. Astra este în play-off.

MAI JOS AI COMENTARIUL MECIULUI ÎN FORMAT LIVE TEXT:

Min 90+4 - FINAL: Astra trece de Trencin cu 5-3 la general şi se califică în play-off-ul Europa League

Min 90+3 - Adi trage din afara careului, Lung Jr reţine

Min 90+1 - Ivanovski scapă cu doi adversari în spate spre poarta lui Volesak, dar şutul lui este prea moale

Min 90 - SCHIMBARE LA ASTRA: Seto e înlocuit de Bărboianu

Min 89 - GOL ASTRA 2-2: Tembo trimite cu capul după o centrare de pe dreapta, iar Volesak nu mai poate interveni

Min 88 - GOL TRENCIN 1-2: Van Kessel trece de toţi apărătorii Astrei şi înscrie cu un şut pe colţul scurt

Min 85 - GOL ASTRA 1-1: Ivanovski se descurcă excelnt în marginea careului şi trage cu dreptul în colţul lung, fără şanse pentru Volesak

Min 81 - GOL TRECIN 0-1: Adi reia cu capul din 6 metri, după un corner

Min 80 - Morais trece îi viteză de Ramon, dar jucătorul lui Trencin revine şi acordă corner

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 31 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 37 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 37 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 3 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°