Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barcelona vs Germania! Liga Campionilor din handbalul masculin debutează cu bătălia care a marcat ultimele sezoane

Publicat in Pro Sport, joi 19 septembrie 2013 ·

Spania şi Germania au câştigat ultimele nouă trofee. Ibericii i-au pierdut însă pe cei de la Atletico, care s-au desfiinţat

Meciurile St Petersburg - Veszprem şi Rhein Neckar Lowen - Motor Zaporojie deschid azi sezonul Ligii Campionilor la handbal masculin, prima ediţie din ultimele zece fără o echipă românească la start. HCM Constanţa a ratat calificarea într-un turneu în Portugalia, astfel că pentru noi totul se rezumă la un show în faţa televizorului. Sau la Valentin Ghionea, singurul nostru reprezentant în grupe, extrema dreapta ajungând în Ligă cu polonezii de la Wisla Plock.

Şi sezonul 2013-2014 se încheie cu un „Final 4“ la Koln, pentru care biletele au fost deja vândute aproape în totalitate. În ultimele 9 sezoane, EHF Champions League a fost o afacere între reprezentantele Spaniei şi Germaniei. Aşa cum probabil va fi şi în acest an competiţional, cel puţin aşa crede Alexandru Dedu, fostul star al Barcelonei şi actualul preşedinte al Ligii Profesioniste de Handbal din România: „Va fi o bătălie între FC Barcelona şi grupul de echipe din Germania, toate foarte bine aşezate. Este greu ca altcineva să le rupă supremaţia celor două puteri handbalistice la nivel de cluburi. Ai nevoie de nişte ani buni în anticameră pentru a ajunge să te baţi pentru trofeu. Dovada am avut-o chiar anul trecut, când Veszprem a dominat Kielul în sferturi, dar nu a putut ajunge în Final 4“.

PSG, buget record în handbal

Înaintea noii ediţii de Champions League, FC Barcelona a fost cea mai activă pe piaţa transferurilor, după ce i-a achiziţionat pe Nikola Karabtic şi Kiril Lazarov, doi dintre cei mai buni interi din lume. Într-un clasament al bugetelor, catalanii s-ar afla însă în spatele celor de la PSG, care au pregătit nu mai puţin de 13,5 milioane de euro pentru acest sezon sau Kiel. Nemţii, deşi au făcut un mic pas înapoi, vor cheltui vreo 9 milioane de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 18 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°