Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La handbal, Dinamo se uită de sus la Steaua! Alb-roşii au rămas neînvinşi în acest sezon, în timp ce "militarii" n-au adunat încă puncte

Publicat in Pro Sport, joi 26 septembrie 2013 ·

Deşi au revenit în Liga Naţională de handbal, Steaua şi Minaur suferă în debutul acestui sezon. Ambele formaţii au cedat în cadrul etapei a 3-a a Ligii Naţionale. Băimărenii au avut o primă repriză promiţătoare în faţa celor de la Pandurii, au condus şi cu trei goluri 10-7, iar la pauză au intrat în avantaj (10-9). Minaur a ţinut ritmul însă până în minutul 45, când oapeţii au preluat conducerea la 16-15. Pandurii au condus apoi mai mereu la 2-3 goluri, dar Minaur a avut o şansă de a reveni pe final. A ratat însă două aruncări de la şapte metri, astfel că tot efortul a rămas în zadar.

Steaua a avut la rândul ei o evoluţie oscilantă la Timişoara. Trupa lui Ovidiu Mihăilă a intrat în mare viteză (9-4, min 15), dar a urmat apoi un incredibil 1-14 până spre finalul primei părţi! De la 10-18, "militarii" au mai înscris două goluri până la pauză şi au mai păstrat ceva speranţe. Pe fondul unei relaxări totale la Poli, Steaua s-a apropiat la 22-24 (minutul 46). Antrenorul gazdelor, Constantin Ştefan, a cerut time-out pentru a-şi trezi elevii, dar "militarii" şi-au continuat cursa de urmărite şi au egalat cu 10 minute înainte de final, scor 24-24. Bănăţenii au avut însă tresărirea de orgoliu aşteptată de antrenor şi s-au impus cu 31-29.

Dacă Steaua suferă în acest debut de sezon, Dinamo a rămas neînvinsă după trei etape. Azi a obţinut al doilea egal din deplasare, 30-30 la Reşiţa cu Caraş Severin, după ce în prima etapă a plecat cu punct şi de la Turda. Derby-ul de tradiţie, Dinamo - Steaua este programat pe 6 octombrie.

Rezultate înregistrate în etapa a 3-a

Ştiinţa Bacău - HCM Constanţa 29-29

Potaissa Turda - CSU Suceava 35-25

Minaur Baia Mare - Pandurii Tg. Jiu 20-22

Caraş Severin - Dinamo Bucureşti 30-30

Poli Timişoara - Steaua Bucureşti 31-29

După primele trei etape, clasamentul se prezintă astfel:

1. HCM C

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 4 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°