Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gol de genERIC şi... cam atât! Pandurii - Fiorentina 1-2!

Publicat in Pro Sport, joi 7 noiembrie 2013 ·

Eric de Oliveira a marcat din foarfecă golul carierei şi a plâns de fericire, după reuşită.

Pandurii – Fiorentina s-a terminat 2 la 1, iar gorjenii sunt eliminaţi din Europa

În '82 Craiova Maxima era ultima echipă românească ce punea la respect Fiorentina. S-a vorbit mult de acea dublă chiar şi acum, la 31 de ani distanţă. Au trecut mai bine de trei decenii şi italienii s-au întâlnit iar cu oltenii. Probabil, peste alte trei decenii lumea şi-ar fi amintit şi de meciul de ieri, dacă rezultatul rămânea 1-0. Pandurii şi-a jucat departe de Oltenia, pe Cluj Arena, cel mai important meci din istorie, cu cea mai bogată asistenţă pe care a avut-o în tribune. Pustai e bun la calcule şi s-a prins că probabilitatea să joci un astfel de meci e atât de redusă, încât trebuie să lupţi ca un nebun pentru un rezultat istoric, când ţi se oferă şansa. Şi aşa au jucat gorjenii.

Lacrimi la golul carierei

Fiorentina a învins Juve şi Milan în ultima lună, dar i-a fost mai greu în prima repriză cu Pandurii, decât cu echipele colos ale Italiei. Buleică le-a luat pulsul cu un şut pe lângă (21), iar Mingote a apărut ca un zid în faţa lui Joaquin. După o bară la Firenze, Eric de Oliveira a i-a făcut pe comentatorii italieni să exclame „mama mia”. A dat golul carierei, din foarfecă, de la 14 metri, direct în vinclu şi a plâns de bucurie (32).

Mai bine de jumătate de oră le-a trebuit italienilor să se desmeticească, după golul aterizat parcă direct de pe Copacabana. A urmat apoi asediul fiorentinilor. A fost minutul şi ocazia, cu Aquilani, Cuadrado, Borja Valero sau Fernandez în roluri de tunari şi Mingote, Christou sau Unguruşan pe post de baraj în faţa porţii. Pandurii a încercat să respire pe contraatac, dar Munua a scos şuturile lui Momcilovic şi Anton (57), iar Eric ratat dubla (63). Pe final însă, Matos (86) şi Borja Valero (90+2)

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 14 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°