Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Golul, mai tare decât Constituţia! Reuşita cu Fiorentina îi oferă lui Eric şanse mai mari să primească cetăţenia română

Publicat in Pro Sport, luni 11 noiembrie 2013 ·

Al doilea cel mai bun marcator străin, din istoria Ligii I se oferă să fie ghidul României, dacă ne calificăm la Rio. Eric are o statistică mai bună decât Fatai sau mijlocaşii chemaţi de Piţurcă, la naţională.

Un braizilian vrea să ajute România, dacă se va califica la Rio. Eric de Oliveira e mai aproape ca oricând de naturalizare. Golul cu Fiorentina ar putea atrage cetăţenia română pentru Eric, mai repede decât este stabilit în Constituţie. „Avocatul meu a făcut deja demersurile ca să devin cetăţean. Legea nu-mi permite deocamdata, dar facem eforturi. Mi-a spus că, dacă voi da un gol în Europa League şi voi deveni cunoscut pe continent, am şanse mai mari să primesc cetăţenia. Sper că acest gol mă va ajuta. M-au sunat oameni de peste tot să mă felicite”, spune Eric, care şi-ar vedea visul cu ochii, dacă ar juca la Mondialul din Brazilia. „Dacă aş ajuge să joc pentru naţionala României aş puea să răsplătesc ţara care mi-a oferit totul în viaţă. Mi-a oferit o familie şi o carieră frumoasă. Mă simt dator faţă de români. Mă simt român. Aici e casa mea”, povesteşte Eric.

Poate primi cetăţenie de onoare

Legile din România sunt extrem de stricte, când vine vorba de acordarea cetăţeniei. În acest moment, Eric de Oliveira nu îndeplineşte cererile. Articolul 8 din Legea Constituţiei spune că principala condiţie pe care trebuie să o îndeplinească cetăţean străin, pentru a primi cetăţenia este cea legată de durata şederii în România. Teoretic, Eric va primi cetăţenia doar după ce vor trece 8 ani de când domiciliază la noi în ţară sau 5 ani de la căsătorie. În acest moment Eric are 6 ani de când s-a stabilit în România şi 2 ani de când s-a căsătorit cu Cosmina Dancu. Ca să poată juca pentru naţioanala lui Piţurcă, Eric are nevoie de o cetăţenia de onoare. „Se acordă unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii rom

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 5 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°