de Livia SAPLACAN

...Omul de rind muncea odinioara zi de vara pina-n seara pentru a-si agonisi bucata de piine. Nu ajungea sa se bucure de dumicat, ca si venea zapciul sa stringa darile, dijmele sau cum s-or mai fi numit ajustarile la care era supusa mica agoniseala a bietului truditor. Incredintat ca asa se cuvine pentru ca asa a fost orinduit, el nici nu cuteza sa se intrebe incotro se duc aceste biruri si ce face stapinul sau ocirmuirea cu ele. Cam astfel de lucruri afla un elev de scoala primara din cartea de istorie. Din fericire, asta a fost odata, i se spune. Acum, ii va explica vreun unchi de-al sau atoatestiutor, ocirmuirea numita stat isi opreste o parte din cistigul omului de rind (numit fie salariu, fie profit sau venit agricol), sub forma de impozit. Deosebirea este ca inainte birul era bun luat, pe cind acum impozitele li se inapoiaza oamenilor sub forma de prestari publice un fel de ajutoare pentru sanatate, instruire, siguranta, drumuri si alte servicii de care beneficiaza toti gratuit sau in schimbul unor sume mici de bani. Impozitele se pot converti si in imprumuturi ieftine pentru unele categorii defavorizate tinerii, de exemplu. Micutul nostru nu ar avea de ce sa nu se bucure ca are sansa de a fi ocrotit de cineva atit de inteligent si de cinstit. Doar mai tirziu va intelege el ca la noi lucrurile nu stau chiar asa.

Contemporanul nostru traitor in Romania aduce intrucitva cu truditorul de odinioara. Cu leafa ajustata de foarfecele impozitelor, el nu pare sa se bucure de grija pe care s-a angajat sa i-o poarte statul. Se simte el in siguranta cind se duce la medic, bolnav fiind, sau cind isi trimite copilul la scoala, adica intr-un loc insalubru si neprietenos? Prea rar isi gaseste in omul legii un aliat atunci cind descopera lipsa portofelului la coborirea din tramvaiul supraaglomerat, iar tinerii dezarmeaza si imbatrinesc vis