Irina NICOLAU
Imi inchipui urmatorul dialog. Cineva ma intreaba:
- La voi, la Bucuresti, ciorba de burta iesti?
- Iesti, ii raspund.
- Si hamburger iesti?
- Iesti, confirm din nou.
- Atunci ce va mai trebuie?
Chiar. Nu ne mai trebuie nimic. E bine si liniste. Cu un deget stam infipti in traditie si cu altul in chifteaua americana care reprezinta viitorul nostru luminos. Faptul ca, in prezent, pentru romanul care nu fura, un hamburger sau o ciorba de burta sint frecvent inaccesibile nu conteaza. Nu conteaza nici ca "hrana saracului" constituie, pentru acelasi roman, unicul prilej de a minca in oras. Mi se pare umilitor. Si imi inchipui cum i-as spune celui care mi-a pus intrebarea:
- La noi, domnule draga, la Bucuresti, pe vremea cind traiam omeneste, mincam in trei feluri. Acasa in primul rind. In jurul mesei familia se reunea si minca respectind un intreg ritual. Aceasta era bucataria noastra feminina, "ca la mama acasa". Desi mincam bine la mama, mincatul in oras era frecvent. Bucataria din birturi, restaurante si gradini de vara era de semn barbatesc. Nu stau sa-ti explic de ce, crede-ma pe cuvint. Si mai era o "bucatarie", cind de mama, cind de tata. Alimentul consumat pe strada, bucuria hoinarilor si a copiilor. Ce s-a ales de bucatariile noastre n-o sa-ti spun. Sa vorbim mai bine de ce o sa se intimple de acum inainte. Hai, sa-ti ghicesc viitorul bucatariei romanesti intr-un hamburger si intr-o ciorba de burta. De ce sa limitam ghicitul la cafea?
Timpul intii. Platesc si primesc o tavita de plastic. Pe fundul ei, o hirtie care ma informeaza despre tipurile de hamburgeri, ca sa stiu ce maninc. Pe hirtie, un teanc de servetele, punga de cartofi cu maioneza si o toltoasa de marimea unui mar turtit. Desfac ambalajul si iese la iveala minunea. Ghicitul in hamburger nu presupune sa gusti. Ma uit si cites
