Iaromira POPOVICI E rusinos, dar pentru mine ratia de libertate a insemnat, intr-o oarecare masura, portia de hamburger si Coca-Cola. Hamburgerul se putea minca la Nik, in Piata Amzei, unde nu existau nici toalete, nici furculite; la Unic, unde puteai studia un inceput de sub-lume bucuresteana; si mai ales la Bulevard, unde era gustos, dar intr-un stil neaos-zemos de chiftea aplatizata. Astfel, cele trei locasuri sus-mentionate nu au avut, in istoria hamburgerului de Bucuresti, decit un rol pe cit de promotional, pe atit de indigest. Treptat, ele au fost inlocuite cu alte fast-food-uri cu toalete, furculite si scaune (ce-i drept, mai mult din plastic). Primele variante bucurestene ale Mc Donald's-ului au fost cele turco-arabe. Filosofia lor era (si este) un amestec de abundenta - a gustului - si neglijenta a serviciului. De la Spring Time, de pilda, te scoli intotdeauna satul, dar vag iritat de purtarile casierelor, de pilda. La Sheriff's, in Piata Unirii, femeia de serviciu fumeaza la toaleta si nu te lasa sa inchizi geamul. Atmosfera inghesuita, de bazar, e tipica amindurora. Faza turco-araba nu a trecut, ci s-a perpetuat, definindu-si un stil si o clientela. Anumite initiative neaose se incadreaza tot aici, ca mentalitate: primul Mc din Bucuresti, Mc Moni's, din Piata Rosetti, era faimos nu doar prin pizza de pe vremea lui Ceausescu (cind inca se mai numea doar ceainarie), ci si prin smecheriile ospatarilor la nota de plata. Acum, cind nu mai risti sa gasesti par in hamburgerii ce au urmat pizzei, trebuie sa faci fata preturilor ce au devenit, brusc, de lux. McDonald's-ul adevarat a aparut, pe fondul sus-mentionat, cind nimeni nu mai spera. Primul, cel de la Piata Unirii, a adus puhoi de lume amestecata, sosita in pelerinaj gurmand din toate colturile Capitalei. Unii veneau doar sa se uite, altii sa comande. Cei mai multi sa socializeze in grup si pe indelete, in