Mircea IORGULESCU

Cartea alba a securitatii este, probabil, cea mai importanta aparitie editoriala a momentului. Din motive lesne de inteles, citeva precizari sint totusi necesare, pentru a se reduce riscul interpretarilor aberante.

Tiparita intr-o editie destinata publicului larg, Cartea alba a securitatii reproduce de fapt volumul al V-lea dintr-o serie avind mai inainte acelasi titlu, editata de SRI intr-un tiraj restrins si accesibila doar cercetatorilor. Este vorba de o colectie de documente din arhivele fostei politii politice secrete romanesti de pina in decembrie 1989. Ordonate cronologic si tematic, documentele sint ilustrative in primul rind pentru Securitate, institutia care le-a intocmit si utilizat. Intentia SRI a fost, fara indoiala, sa se delimiteze de fosta Securitate printr-o dubla operatiune: de plasare a acestuia in istorie ("istorie" fiind un pseudonim pentru "trecut") si de transparenta. De trecut te eliberezi scriindu-i istoria: un fel de a-l socoti mort. Cele cinci volume ale colectiei de documente pe care a intocmit-o SRI contureaza, inainte de orice o istorie a Securitatii.

Volumul al V-lea are un caracter mai special. Contine documente ale Securitatii din perioada 1969-1989 referitoare la lumea literara si artistica. Dupa marturisirile lui Mihai Pelin, ingrijitorul acestei colectii, Securitatea nu a acordat, pina in 1969, o atentie specializata lumii literare si artistice. Pina atunci, oamenii de litere si artistii fusesera supravegheati in cadrul sistemului general de urmarire si represiune. Constituirea unor sectii (sau birouri) ale Securitatii specializate in supravegherea unei anume categorii profesionale este o initiativa a lui Nicolae Ceausescu, initiativa definitorie pentru natura regimului acestuia. Dupa toate aparentele, acest nou tip de supraveghere si control raspundea deopotriva unui proiect politc