Mircea KIVU
In cei patru ani scursi de la alegerile precedente, partidele s-au razboit intre ele in fel si chip: au fost motiuni simple si de cenzura, comunicate, contra-comunicate, remanieri, apeluri, comisii, rapoarte, contra-rapoarte, sciziuni, aliante, demisii, cooptari. Acum, gata, se trage linie. Instanta suprema, electoratul, va judeca, conform constiintei si calificarii sale, valoarea tuturor acestor zbateri.
Intre timp, singura masura a efectului produs asupra electoratului au fost sondajele de opinie, aplaudate sau injurate. O prima remarca a unuia care le-a urmarit cu atentie: sistematic, cei care le-au injurat au fost cei care au aparut, in aceasta oglinda (strimba sau nu), cu imagini rele. Nici un institut de sondaje nu a scapat de injuraturi, din partea nici uneia din principalele forte politice. Absolut niciodata, veridicitatea unui sondaj politic nu a fost pusa la indoiala de un om politic atunci cind formatiunea sa era cotata in avantaj fata de celelalte. Ziaristii s-au inscris si ei in aceasta regula, conform mai mult sau mai putin transparentelor lor simpatii politice.
Se pare ca vine acum vremea de tras si aici o linie. Numai ca linia asta nu e reprezentata de rezultatul scrutinului de la 3 noiembrie. Sondajele la care ne referim nu au pretentia de a estima rezultatul votului. Din doua motive.
Unul, ca sondajele inregistreaza intentia de vot, nu votul efectiv. Intre intentie si act e o diferenta. Intentionez sa ma duc in Maramures la vara. Dar nu ma voi fi dus. Cu votul, la fel.
Al doilea, ca intre momentul efectuarii sondajului si ziua alegerilor e un interval. Scurt, dar e intervalul de apogeu al campaniei electorale. De ce s-ar mai infrunta candidatii in dezbaterile televizate din ultimele zile, la ore de maxima audienta, daca nimic nu -ar mai schimba?
Linia de tras e alta. E cea din graficul alatu
