Pavel CAMPEANU
Odata cu melancoliile de rigoare, aceasta inoportuna toamna ne readuce in memorie una dintre cele mai penibile amintiri pe care ni le-a harazit recenta noastra istorie: cultul personalitatii. Totul pleaca de la o problema de spatiu locativ: ca orice casa nationalizata, Palatul Cotrocenilor are un chirias care nu vrea sa il paraseasca. Spre deosebire de alte pricini similare, aici nu e pusa in discutie faimoasa Lege a caselor nationalizate, ci mai putin faimoasa Constitutie. De unde si teama ca a sosit timpul sa ne amintim de cultul personalitatii, teama pe care vechii profesionisti ai acestui cult se straduiesc in acelasi turn din Calea Dorobantilor sa ne-o intretina si sa ne-o fortifice.
Daca, punindu-si cea de-a treia candidatura, chiriasul negrabit de la Cotroceni pune totodata piatra de temelie a propriului sau cult, atunci de ce nu am crede ca el se aseamana tot mai mult cu cel care l-a precedat? Dar pe de alta parte, cum sa crezi in aceasta similitudine cind sloganul "Jos Iliescu!" atinge uneori acelasi numar de decibeli ca laudele aduse odinioara raposatului?
Succesiunile la functia de sef al statului - mai ales cele survenite prin forta - stirnesc adesea asemenea comparatii retrospective. La originea acestora se afla temerile, intelese ori intuite, ca schimbarea personajelor serveste la prezervarea structurilor. Marginindu-se deocamdata la personaje, compararea lor nepartinitoare s-ar putea referi la orientarea, performantele si stilul activitatii lor de conducatori, la contextul istoric in care s-a desfasurat, la prezumtivele lor particularitati psihologice, aceasta din urma fiind cea mai speculativa si, poate de aceea, cea mai tentanta abordare. Este posibila, insa, si o alta comparatie, intemeiata pe informatiile cele mai marunte, in schimb cele mai sigure, pe care le detinem asupra celor doi actori politici.
