George PRUTEANU
Marin Sorescu s-a dus sa moara putin. Apartin acelei generatii care s-a maturizat cu versurile lui Marin Sorescu sub ochi. N-am sa spun ca ne-a hranit tineretea (mie si celor de seama mea), dar ceva fast food, macar pentru un lustru, tot ne-a fost. El a aparut intr-o vreme cind, mai scirtiind, mai intepenindu-se, se deschideau totusi niste usi si niste ferestre: la sfirsitul adolescentei mele, laolalta cu acea frumoasa echipa de "gropari" suavi si simpatici ai proletcultismului rimat, in care se aflau si Nichita, si Baltag, si Blandiana, si Ioan Alexandru, si Paunescu, si Hagiu, si Constanta Buzea si altii. Sunt printre cei - nu putini - care mergeam pin-acolo incit am curtat fete recitindu-le versuri din Sorescu. Textele sale, ironice, nonconformiste, demitizante, cu echivocurile si "sopirlele" lor, ne faceau sa ne simtim mai isteti, mai subtili, mai "ai dracului" si - sper ca nu zic vorba mare - un pic mai liberi. Textele sale, in care se intilneau si ecouri din Prevert, din Urmuz, din Minulescu, din Teodor Mazilu, au adus un val de aer proaspat si tonic in scrisul romanesc de la mijlocul deceniului 7. In aerul acela care, teoretic, trebuia sa miroase a fabrici si ogoare, dar de fapt duhnea a catuse. Ani intregi, apoi, au stat sub semnul stilului si al modei soresciene. Pe cit de multi il citeau, tot pe atit de multi il si scriau. Poezia sa, care era accesibila sau, in orice caz, dadea iluzia accesibilitatii, a deschis gustul unor mase largi de oameni ai muncii atit pentru citit poezie, cit si pentru produs poezie. Era foarte mult Sorescu pe cap de locuitor pe atunci. Cred ca doar Nichita Stanescu a mai fost atit de imitat si proliferat. Iar in privinta raspindirii poeziei sale in strainatate, cred ca nici Titulescu si cu dl. Melescanu laolalta n-au trecut atitea granite.
Au urmat apoi piesele de teatru, foarte ALTFEL fata de ce
