Cristian POPISTEANU

Marturisec a nu fi crezut ca voi apuca vremea in care documentele istoriei in care am trait sa-mi devina accesibile. Dar iata, asa cum se intimpla in viata, datorita unei fericite cotituri a istoriei romanesti si universale, din 1990 un adevarat fluviu al documentelor se revarsa spre noi, formind un ocean in care nu o data riscam sa ne inecam sau sa ne pierdem. (Nu as vrea sa se inteleaga de aici, Doamne fereste, ca toate documentele contemporane au putut fi abordate dupa 1990 sau ca s-au deschis toate secretele zeilor - dimpotriva nu putine documente despre momente din istoria deceniilor 1940-1990 sint inca ferecate, iar altele de-a dreptul disparute -, dar tendinta esentiala care s-a impus in anii '90 la scara nationala si universala a fost aparitia in sfera liberei cercetari si publicari a actelor regimurilor comuniste, si nu numai.)

Se poate vorbi, pe buna dreptate, despre cei sapte ani in care acest gen de documente s-a inserat nu doar in circuitul stiintific, ci pur si simplu in viata publica a tarii noastre ca despre perioada celor sapte vaci grase. Sa speram - si avem suficiente temeiuri sa o facem - ca nu vor urma cele sapte vaci slabe. Si ca acestia nu vor mai reapare la orizontul cercetarii stiintifice. Daca istoricul a fost savantul privilegiat de aceasta avalansa, beneficiarul ei direct si nemijlocit a fost insa cititorul roman, care a avut astfel ocazia sa intre in baia adevarului istoric ca intr-o sauna capabila sa-i stoarca riuri de transpiratie. Ma vad nevoit sa repet si aici ca in orice imprejurare adevarul nu se suporta usor. Iar adevarul istoric este de cele mai multe ori cutremurator. Publicul romanesc - asemenea celui din celelalte state, foste socialiste - a fost in situatia sa afle de multe ori ceea ce traise dar nu citise si, de asemenea, sa cunoasca adevaruri pe care experienta sa nici nu le ban