(M.B.)
Relatia dintre politica si istorie este probabil o legatura care se incheie in ceruri si dureaza pina la moartea partilor, fara legatura cu neintelegerile, infidelitatile si tradarile partenerilor.
S-au scris studii si eseuri celebre, din care se extrag mereu citate intelepte, s-au scris romane si nuvele patetice si ironice; nu e scopul acestui numar de revista sa rezume bibliografia sau sa faca o lista a argumentelor prin care politica apeleaza la istorie pentru a-si justifica initiativele ori felul cum istoricii intervin in politica prin descoperirea unor documente, prin asamblarea lor, prin reinterpretarea trecutului.
Senatorul George Mitchell se plingea pe vremuri la Washington ca elevii americani nu prea stiu istorie. De cind a devenit negociator sef pentru pace in Irlanda de Nord, are a se plinge - dupa cum observa cineva - ca irlandezii au un sens exagerat al istoriei. Ca si in alte locuri "fierbinti" ale planetei si acolo luptele din secolele trecute par ca s-au petrecut ieri, invingatorii nu s-au trezit din betia victoriei, invinsii nu si-au consumat doliul, trupurile martirilor inca nu s-au racit.
Nimic nu este mai expresiv decit apelul la trecut, dar nimic nu poate fi mai greu de dovedit decit ca istoria se repeta: numele orasului Sarajevo revine pentru a doua oara intr-un secol in istoria violentelor europene, dar dincolo de figurile de stil gazetaresti, analogiile de fond sint greu de sustinut cu argumente. Comunicarea dintre lumea trecutului si cea a prezentului se face prin intermediul viului, al inlantuirii evenimentelor si al actiunii actorilor istoriei, imposibil de reglementat pina la ultimele consecinte.
Ideologia comunista care s-a pretins a fi purtatoarea sensului ultim al istoriei a falsificat in folosul ei imaginea trecutului indepartat si apropiat - atit al popoarelor cucerite, cit si al cuceritori
