Alex DRACE-FRANCIS
In ultima sapamina a anului 1996, am calatorit, se pare (dupa cum a aratat un sondaj difuzat de TVR la 5 ianuarie 1997), din cea mai optimista tara a Europei Occidentale - in cea mai optimista tara a Estului aceluiasi continent. Este vorba despre Marea Britanie si, respectiv, Romania. Din punct de vedere statistic, deci, ar trebui sa fiu - mai mult decit oricine altcineva - plin de idealuri si aspiratii pentru noul an.
Pentru opinia romaneasca obisnuita, probabil ca o asemenea calatorie, a unui occidental, de la Vest la Est, ar reprezenta nu doar o simpla excentricitate, ci chiar si o contrariere a generalei aspiratii catre Occident - a mult invocatei "intoarceri la Europa". Ce fel de ideal m-a impins dinspre o tara bogata catre una mai saraca, dintr-o metropola scotiana catre un sat moldovenesc, dintr-o tara de imigranti catre o tara de emigranti?
Simpla curiozitate a fost motivul initial. Crescind in Occident, in timpul Razboiului Rece, nu puteai afla mare lucru despre viata celor aflati in cealalta parte a Europei. "Estul" era o lume stereotipa, cu muncitori nemultumiti de pe santierele navale, falimentare intreprinderi de industrie grea, unde nomenclaturistul cel plin de succes purta costum negru, avea sprincene stufoase si negre, conducea o masina neagra si bea whisky Black Label.
In 1990, deci, la virsta de 19 ani, am calatorit pentru prima data de la o margine de continent la cealalta, ajungind impreuna cu un grup de compatrioti scotieni sa lucram intr-un Camin pentru copii sever handicapati, situat pe un virf de deal, la marginea unui sat dintre Botosani si Suceava. Atunci am ramas acolo doar doua saptamini, dar, dupa terminarea facultatii, in 1993, m-am reintors, dupa o perioada in care acest proiect umanitar reusise sa se extinda.
Citeva motive ne determinasera pe noi, scotienii, sa luam calea Estului.