Sorin ALEXANDRESCU
Privind universitatile romanesti dinspre Amsterdam, mi s-a parut adesea ca acestea nu s-au schimbat in ultimii 25 de ani, de cind am plecat eu din Bucuresti, mai deloc. Nici in bine, nici in rau: o incremenire in afara timpului, curioasa, daca ne gindim la faptul ca studentii au fost forta motrice a evenimentelor dintre 22 decembrie 1989 si 15 iunie 1990, si ca multi universitari, incepind cu Emil Constantinescu, s-au implicat activ si adinc in politica postdecembrista. Si totusi, vointa de schimbare si energia de-a lupta pentru ea s-au indreptat, la ambele categorii, catre inafara, si nu catre inauntrul, institutiei in care se aflau. Ca si cum ambele categorii erau implicit de acord ori ca schimbarea interna a institutiei nu este importanta, ori ca ea poate veni numai din afara ei, dinspre noile relatii politice si economice din societate. Nu stiu daca aceste supozitii sint indreptatite - cei carora li le-am comunicat le-au negat, raminind totusi pe ginduri - dar fapt este ca abia in ultimul an, doi, ceva se schimba (masteratul, sistemul de puncte) si ca acest ceva pare a avea deocamdata un caracter mai curind formal.
Spun acest lucru abia acum pentru ca abia acum, dupa 17 noiembrie 1996, ziua revolutiei de catifea din Romania, se contureaza din nou acel elan social si acea incredere in posibilitatea schimbarii pe care le-am cunoscut imediat dupa revolutia de singe din 22 decembrie, dar care atunci au esuat, cum se stie, in treptata apatie, daca nu chiar restaurare. Acum insa, sapte ani mai tirziu, nu mai curge singe intre "noi" si "ei", ci echipele "noi" preiau puterea de la "ei" in mod (aparent?) relaxat si ordonat. Cred ca tocmai absenta sentimentului de rafuiala face acum posibila o schimbare adinca, desi "de catifea", nu numai in viata sociala ci si, ori in cazul nostru, mai ales, in Universitate. Abia acum, deci, sint po