Cristian PREDA

La citeva zile dupa alegerile din noiembrie trecut, una din gazetele bucurestene incerca sa arate cititorilor sai in ce fel relatase presa internationala schimbarea politica petrecuta in Romania. O pagina intreaga de ziar reproducea astfel opinii europene si americane, exprimate in comentariile agentiilor de presa. Titlurile erau generoase, in incercarea lor - oarecum naiva - de a sugera ca strainii inregistrasera schimbarea guvernantilor de la noi aproape la fel de multumiti ca si romanii. Un singur titlu parea sa iasa din cadrele entuziasmului general: el apartinea agentiei DPA si vorbea despre "victoria conservatorilor in Romania"; dezorientati, gazetarii romani au preferat sa adauge articolului respectiv supratitlul "ce a inteles DPA". Comentariul reprodus suna la fel ca si celelalte, adica era elogios, aproape flatant la adresa electorilor romani. Un singur lucru il distingea de toate celelalte: agentia DPA tinuse seama, atunci cind vorbise de "conservatori", de numele acelei familii politice europene careia i se raliaza PNTCD, adica de grupul partidelor crestin-democrate si conservatoare (in sensul britanic), grupate alteori - de pilda, in Parlamentul european - sub numele de partide populare. Influentat de contextul romanesc, in care "conservatorismul" desemneaza doar dinozaurii stalinisti, gazetarul nostru simtise nevoia sa transforme propria ignoranta politica intr-un soi de ironie ieftina la adresa comentatorului mult mai informat decit el. Adevarul este ca termenul "conservatorism" are, in istoria gindirii politice, o demnitate coplesitoare, una care nu merita sacrificata doar pentru a putea desemna cumva nostalgicii domniei lui Ceausescu. (Termenului i-a fost redata - cu discretie - demnitatea, intr-o lucrare din pacate neglijata, cu toate ca e deocamdata singurul text original de filosofie politica romaneasca: e vorba de ca