Z. ORNEA

Relatia, de cele mai multe ori antinomica, intre schimbare si conservatorism inainte de a fi o chestiune de mentalitate e o stare de spirit individuala. E, inainte de toate, o infruntare sufleteasca a individului, latenta fiind rezistenta conservativa si refuzul schimbarii, a miscarii care, vorba lui Baudelaire, strica liniile. Adunate, aceste stari sufletesti individuale se coaguleaza in mentalitate. Si cu mentalitatile care, de obicei, prefera stabilitatea si rinduiala, e greu de luptat. Totusi, numai schimbarea, mai totdeauna necesara, asigura innoirea. Innoirea in moravuri, in obiceiuri, in felul de a percepe realul, in modificarea structurilor socio-economice si politice. Altfel, omenirea ar ramine osificata in cele vechi, indatinate, refuzind modificarea. E limpede ca respingerea schimbarii e o atitudine conservativa. Si conservatorismul e, de la un punct incolo, o ipostaza incontestabila a atitudinii retrograde. N-as inchipui o harta unilineara, asezind de o parte mentalitatea conservatoare si, de cealalta, pe cea favorabila schimbarii. Cred ca, in mentalitatea unei epoci, aceste stari de spirit (care sint si de constiinta) se intrepatrund, convietuind laolalta in necesara dizarmonie. Si, as observa, adesea cenzura conservativului indeplineste o functiune utila, impiedecind innoirile (schimbarile) prea bruscate si, de aceea, daunatoare. Exista si aici, in acest raport al termenilor antinomici, un dorit echilibru si o justa a lor masura. Dar, in fapt, exista un instrument care sa pastreze (si sa indice) acest echilibru si justa masura? Evident ca raspunsul e negativ. Si dezechilibrele sint, aici, inevitabile.

Lucrurile, in acest plan al unei dihotomii pururea in conflict ireconciliabil, capata undeva infatisare mai limpede. E planul economico-social si politic. Si ele se deseneaza mai clar in contururi si manifestari in tari retard