Leon VOLOVICI
Rugamintea de a colabora la "Dilema" imaginii Romaniei mi-a adus instantaneu in minte nu putine scene si situatii legate de avatarurile "imaginii Romaniei in strainatate". Aleg una de data recenta, sa zicem mai 1996.
Scena are loc "undeva in Europa", intr-o splendida capitala occidentala. O dezbatere publica despre evreii din estul Europei, prilejuita de aparitia unei carti cu acest subiect, destul de exotic pentru autohtoni. Simpozionul e gazduit de Institutul cultural maghiar din acea tara. Printre participanti: istorici si sociologi din Polonia si Ungaria, cei doi autori ai cartii, politologi, universitari, lume buna... Eu sint invitat sa vorbesc despre situatia evreilor din Romania dupa razboi.
In ziua programata, in urma unei sesizari intempestiv-patriotice, ambasada romana da semnalul de mobilizare: deasupra "imaginii Romaniei in strainatate" un bec rosu semnalizeaza agitat primejdia. Va dati seama: despre Romania, si inca despre o chestiune atit de gingasa, va vorbi un israelian, ca sa nu zic altfel, si unde? la o institutie culturala maghiara, in care nu calcase pina atunci nici un oficial roman. O interventie de ultima ora (chiar asa, cu o ora inainte de incepere; situatiunea o cere) si un istoric roman, adus cu mari sacrificii, este inclus printre vorbitori.
Intram cu totii in sala, public numeros (multe doamne elegante...), curios sa-i vada si auda pe acesti bizari intelectuali din est cu problemele lor insolubile. Echipa diplomatica romaneasca isi face aparitia in formatie compacta, in frunte cu istoricul. Zimbet cald, afabil, de export. "Il cunoasteti?", ma intreaba gazda. Il cunosc, cum sa nu-l cunosc. Mai mult, cunosc destul de bine familia (ne)spirituala din care face parte: istoricii de partid, cei care stiau totdeauna cum se pune problema, copiii de suflet (ideologic) ai lui Ceausescu, cei care strabateau
