Sorin SERB

Statia de epurare de la Glina este sufocata de ruine toxice. Intreaga industrie bucuresteana isi dejecteaza resturile in apa Dimbovitei. Apa curge mai departe contaminind albia Argesului si a Dunarii. Muncitorii din Glina au format baraje fragile din baloti de paie insa apa rupe simbolicele improvizatii aducind societatea dunareana pina la inaltimea norului de monoxid de carbon care intuneca Bucurestiul. Doua milioane de oameni beau o apa reziduala care din aval vine incarcata cu alte noxe. Respira aerul solidificat de gazele esapate din maruntaiele unor masini jurasice. Nu numai banii sint putini in Romania, ci si natura. Lacurile din centura Bucurestiului sint letale - puietul de peste moare sufocat in apa gloduroasa, aruncat pe mal de pungile de gaze lichefiate. Aceste ape patrund adinc in Cimpia Romana, catre Baragan. Aici, malul lacului Mostistea s-a depopulat. Perdelele de salcii au putrezit, pamintul este sarat si neprimitor. Cind da soarele, dimineata, vezi prin apa semiopaca - umbra fostelor asezari, abandonate in ultimii 15 ani. In planurile lui Ceausescu, lacurile ar fi trebuit sa constituie o cale de acces catre Baragan care, prin Borcea sau Ialomita, ar fi devenit un culoar catre Dunare.

Aceasta gindire elementara care a adus prejudicii unui sfert fertil de tara trebuie sa ne dea de gindit. Nu doar banii sint putini in Romania, ci si natura este injumatatita. Exploatarea nefericita a unor zacaminte de uraniu sau a placilor de azbest a dus la contaminarea in masa a localnicilor. Acestia, fireste, nu au fost avertizati si si-au costruit fundatia casei din steril uranifer. Sau si-au invelit acoperisul cu folii de azbest. Zeci de ani, localnicii din Copsa Mica sau Baia Mare nu au stiut ce efecte are asupra lor fumul greu aruncat de cosurile fabricilor. Pentru localnicii de linga fabricile de fosfati sau concasoarele de ciment