Radu COSASU
...totusi, ar trebui comunicat lumii, cumva, ca ultimii cinci belotisti din Romania, constituiti intr-o partida fixa timp de 41 de ani, jucind saptaminal, in fiecare vineri, "orice s-ar intimpla", si-au incetat activitatea; doi dintre ei, oameni in jurul virstei de 70 de ani (uneori, anii, in cifre, suna la fel de elocvent ca averile altora in milioane de dolari) s-au hotarit sa nu mai joace niciodata cu un al treilea - si el un septuagenar pentru care "niciodata" suna la fel de inadecvat - fiindca acesta "transforma belota in poker", adica incalca regulile si conventiile dintre parteneri, risca de capul lui, greseste abundent si nu vrea sa-si recunoasca vina, avind o incapatinare de stinca. Nu are rost sa explicam in Dilema, la pacatele ei, si belota - pe scurt: e un joc suprarealist in sensul ca, fara a se sti de ce, valetul si nouarul sint principalele carti (si nu asul!), continind ceva rudimente din bridge, dar practicindu-se doar cu 32 de carti, ca la poker. Esential este ca se joaca in 4, in doua echipe, ceea ce permite neintelegeri intre parteneri urmate de certuri si urlete, dar si multe fapte, vorbe si sentimente frumoase, cum ar fi impacarea peste o zi, printr-un telefon de scuze: "Iarta-ma, partner, ca nu ti-am dat mina in trefla..."
Ar mai fi de subliniat ca miza - fata de poker si bridge - e mica, belota nu se joaca la decavare, la angajarea existentei, toti cei cinci fiind in stare sa-si aduca aminte cum, prin '56, cind incepusera, daca pierdeai 20 de lei era zi de mare ghinion. Belota nu e "pe bani", ci de placere - placerea de a sti, timp de 40 de ani in "munca la levata" si de peste 60 de ani ca viata, ca in fiecare vineri te vezi cu baietii, nici unul filosof (un doctor, un sudor, ceilalti trei - ziaristi), toti ajunsi pensionari sub greutatea complicatiilor istorice dar si ale acestui joc de neinteles pentru
