Andrei PLESU
La orice examen, nota de trecere se poate obtine in trei feluri: printr-o foarte buna pregatire, prin noroc, sau prin pile. Intrarea Romaniei in Comunitatea Europeana sau in Alianta Nord-Atlantica are, in multe privinte, aspectul unui examen. Care din cele trei cai spre reusita e avuta in vedere de actuala noastra guvernare si de mentalitatea publica in genere? Contam, evident, pe noroc: dintr-odata, fata de sudul dunarean, stam bine. Comparati cu o Bulgarie aflata mai aproape de faliment decit noi, cu o Albanie anarhica si cu disolutia singeroasa a fostei Iugoslavii, avem, pe neasteptate, un aer stabil si promitator. S-ar zice ca am lasat in urma si Slovacia, blocata in nationalism si restauratie. Cistigam, deci, pe greseala altora, dar si pe citeva succese autohtone, cu bun ecou in mediile internationale: incheierea tratatului cu Ungaria, alegerile din noiembrie, accelerarea reformei etc. Dupa atitia ani de ezitare, deriva si nesansa, sortii ne sint, brusc, favorabili. Contam insa si pe pile. In limbaj politic modern, "complexul pilei" se numeste lobby. Iti faci reclama, iti faci relatii, te pui bine cu fortele influente, ceri "sprijin prietenesc", dai mese, iti flatezi musafirii si astepti de la ei sa intervina salvator "acolo unde trebuie". Fara un pic de noroc si fara pile nu se poate. Administrarea norocului si manevrarea abila a pilelor e, in genere, treaba diplomatiei. Ramine, insa, problema "bunei pregatiri". Ea este, totusi, problema esentiala, iar aici diplomatia e neputincioasa.
N-am sentimentul ca acordam importanta cuvenita performantei noastre reale, capacitatii noastre de a demonstra ca avem nivelul necesar pentru a satisface exigentele comunitatii din care vrem sa facem parte. In orice caz, buna pregatire e ultimul lucru care ne preocupa. Ni se pare mult mai important cine ne reprezinta si cine ne sustine, deci
