Emil HUREZEANU
Intilnirea celor doi lideri convalescenti, la Helsinki, confirma mai toate asteptarile prudent-pesimiste. Cu cit se schimba mai mult, cu atit lucrurile ramin la fel, spun francezii, si vechiul lor adagiu n-a fost deloc contrazis de ceea ce, cu siguranta, va deveni celebru in istoria relatiilor ruso-americane: "acordul asupra unui dezacord". Cu alte cuvinte, americanii nu renunta la extinderea Nato, iar rusii se opun in continuare. Cele doua parti si-au formalizat acum punctele de vedere opuse, insotindu-le de o serie de intelegeri bilaterale, in domeniul reducerii armamentului atomic al investitiilor americane in Rusia, al transformarii acesteia in partenerul egal al celor mai industrializate 7 natiuni ale lumii. Rusia a pretins, si-a obtinut, ca o relatie speciala cu Nato sa fie acceptata de cei 16 membri ai aliantei, prin semnatura sefilor de state si guverne, renuntind la cerinta ratificarii acestui document de catre parlamentele nationale respective. Efectul politic e mai important, in definitiv, pentru Moscova, decit cel juridic, nu doar dupa modelul, atit de invocat al Actului Final al Conferintei de la Helsinki, din 1975, ci in virtutea unei traditii real-politice, care i-a convins pe rusi, de 50 de ani incoace, ca Occidentul isi respecta cuvintul dat, chiar si atunci cind Moscova incalca litera si spiritul tututor tratatelor ce nu-i convin.
Presedintele Clinton, intors acasa, vorbeste de un succes. Presedintele Eltin va fi convins ca a repurtat o victorie. Cu citeva zile in urma, la Berlin, Henry Kissinger, lansa un joc de cuvinte bilingv, care ar putea tine loc de concluzii, si dupa intilnirea de la Helsinki: not yet, not nyet. Adica Rusia n-a primit un drept de codecizie privind extinderea NATO, in timp ce rusii, chiar impotrivindu-se extinderii NATO, nu se opun. "Adio dar ramin cu tine", si-au soptit asadar d
