Mircea IORGULESCU
* In martie 1976, Cioran: Asta-i Romania! Totul este posibil, nimic nu are consecinte! Exclamatie consemnata in jurnalul Sandei Stolojan, Nori peste balcoane (Humanitas, 1996, p. 20).
* De la toapa totalitara la papitoiul democrat: o evolutie, totusi.
* La Bucuresti a fost lansata, cu mare agitatie publicitara, Luna curateniei. Denumire in stil retro, aducind un suav parfum de altadata, un ecou indepartat al initiativelor pionieresti si uteciste, in ambalaj ceva mai stralucitor. Asa cum la Brasov, nemultumitii de la Roman S.A. au protestat intre benzinaria Shell si restaurantul McDonald's, strigind "Steagul Rosu, nu uita/Astazi este ziua ta!". Cind a debutat Luna curateniei, in prezenta unui mare numar de jurnalisti, de cameramani, de fotografi, primarul general interimar s-a suit el insusi intr-un buldozer si l-a pornit, dind astfel semnalul ofensivei necrutatoare impotriva gunoaielor. Momentul a fost intens mediatizat, presa libera a redescoperit senzationalul pozitiv. S-au plantat si puieti, tot in noul stil festiv. Dupa doar citeva saptamini, primarul general interimar a declarat, aceleiasi prese insetate de conferinte de presa, ca nu a fost decit un truc propagandistic premeditat. "In mod metaforic - a spus el - am numit campania de salubrizare Luna curateniei. Nici un moment nu m-am gindit ca voi reusi intr-un timp atit de scurt sa scap orasul de mizerie".
* Va fi observat oare Silviu Brucan cit de multi urmasi nemarturisiti are? Stilul sumar si crincen al articolelor lui de tinerete, din Scinteia, are nenumarati adepti in presa de astazi. Spontani si, probabil, involuntari, insa din constiinta, desigur. Rezultatul este o combinatie frenetica de bolsevism si legionarism.
* C. Noica, in 1978, despre legionarism: Singura miscare romaneasca contra careia Caragiale nu poate nimic (cf. jurnalul Sandei