Mihai-Razvan UNGUREANU
Pentru cunoscatorii de geografie, Balcanii reprezinta, inainte de toate, denumirea unui lant muntos care traverseaza in lungime Bulgaria centrala. Dar geografi si negeografi laolalta tresar nervos la simpla mentionare a derivatelor acestui substantiv propriu, indiferent de ocazia in care este amintit. Unii poseda un reflex motor educat prin contactul cu injuria ascunsa in spatele etichetei de "balcanic" si il actioneaza prompt cind se simt lezati in calitatile lor europene. Altii, suspiciosi din nastere, nu suporta definitiile colective - in general - si urasc bulgarii, grecii, albanezii, sirbii fara discriminare - in particular. A le fi alaturi dintr-un capriciu conceptual inseamna a confunda extremele: Binele cu Raul, eventual. Vinovati - daca mai era nevoie sa o spun - sint tot istoricii, care indraznesc, cu eterna si impardonabila incapatinare, sa masoare timpul privind simultan si la calendar, si la formele de relief.
Europa care ingaduie citarea Balcanilor ca subregiune culturala inzestrata cu un oarecare grad de autonomie istorica este o Europa bipolara, rezultata din "sudura" nefireasca a doi termeni contrarii: Estul si Vestul. Nu voi cauta cauzele teribilei neintelegeri, amanuntindu-le, risc sa esuez in explicatii alambicate si inecate in politic. Dar se constata lesne ca aria dunareano-balcanica este centrala doar in scrisul istoric al profesionistilor originari din coltul sud-estic al continentului. Occidentalii au dat cistig de cauza, in mod constant, referintei sintetice la o Europa suprapozabila altui concept la fel de vag: cel de "civilizatie apuseana". Din secolul XVIII incoace, Apusul est civilizat si civilizator, reciproca - ceea ce este civilizat provine din Occident - a fost considerata la fel de adevarata. Intr-o antiteza perfecta, Orientul (sau macar ceea ce este inteles ca levantin), presu