Adrian VASILESCU
Banii, in economia de piata, se supun legii cererii si ofertei. Dar exista vreo marfa ce nu se supune acestei legi? In istorie, ori de cite ori a fost sfidata aceasta legitate s-au produs blocaje financiare. Exemple avem destule si la noi, atit in vremea planificarii centralizate, cit si in timpul "de tranzitie" pe care il parcurgem.
Nimeni nu poate sa desfiinteze nici legile naturii, nici legitatile economice. Sigur, pe nota consultativa a unui expert, semnalind ca o anumita masura contravine legii cererii si ofertei, poate sa apara (cazul este autentic) urmatoarea rezolutie: "Sa fie abrogata legea..." Ceea ce nu inseamna ca asa ceva poate fi si posibil.
Autorul "Spiritului legilor", Montesquieu, gindea (in secolul 18) ca pentru propasire este nevoie de lucruri si de bani. Si adauga: "Daca lucrurile pot fi cumparate, in schimb banii nu pot fi decit imprumutati". Vremea lui Montesquieu a trecut. Astazi banii se vind si se cumpara. Desigur, ei pot fi in continuare imprumutati. Pretul imprumutului fiind dobinda. In acelasi timp, insa, se practica pe scara larga tranzactionarea banilor. Pe pietele monetare, legea o face speranta ca banii cumparati ieftin vor putea fi vinduti scump.
Cert este ca banii se misca. Prin retele electronizate, ei circula cu viteza luminii.
Oamenii au invatat ca banii care dorm se depreciaza. Asa ca i-au pus in miscare: dintr-un cont in altul, dintr-o banca in alta, dintr-o tara in alta. In acest iures, din bani... se fac alti bani. Profit realizat din circulatia banilor.
Sigur, banii se pot transforma in capital: munca economisita si investita. Riscul oricarei investitii e mare: banii pot fi pierduti, daca afacerea se soldeaza cu un faliment. Dar si cistigul poate fi mare, daca investitia e bine gindita.
Sint insa putini cei ce au vocatie de investitori. Dar si mai puti
