Vladimir BULAT
Am petrecut mai mult de un an si jumatate in orasul Konigsberg, mai ales in cazarma. Permisiile erau putine pentru mine, instructive insa. Tirziu, jenant de tirziu, descoperisem mormintul lui Kant. Era pe latura de vest a unei ruine impunatoare care altadata infatisa o catedrala, pe un petec de pamint (insula) imbratisat de bratele aceluiasi riu: Pregol. Constructia arata deprimant, infiorator, fara intrari, fara acoperis, pe locurile acelora dintii sint niste grilaje hidoase si ruginite, iar intrarea principala (portalul: hotarul celor doua lumi) era strajuita de o poarta forjata, ca de cimitir. Zidurile (din caramida) se luptau cu vegetatia abundenta (vara) si cu umezeala excesiva, atroce (iarna), agonizau, mocneau - "constiente" parca de menirea pe care o au de a marca existenta, alaturi de ele, a pretiosului, unicului, mormint. Se poate crede ca numai datorita acestei jalnice stafii din piatra ramasitele pamintesti ale lui Kant au ramas la locul initial, au scapat actiunii diabolicei masinarii ideologice care a desfigurat fizionomia unui oras infloritor din estul Prusiei, oras situat la o distanta considerabila de Berlin, dar care, in treacat fie vorba, a capitulat (in 1945) cu doar o zi inaintea capitalei germane.
Konigsberg (azi Kaliningrad) este un oras profund misterios. Asta, in primul rind, pentru ca exista de fapt doua orase: unul subteran si un altul, terestru. Pe de alta parte, aceste paliere sint separate de apa, urbea nevazuta a fost scufundata, la retragerea germanilor - printr-un procedeu tehnic sofisticat, dar neidentificat -, in apele Marii Baltice. O atesta multiplele "intrari" din beton care sint presarate in diferite locuri ale Konigsbergului terestru. Usile acestora sint mereu deschise - in vremea normalitatii urbei se putea cobori/intra pe acolo in inima orasului subpamintean. Se presupune ca aco
