Z. ORNEA

Jurnalul lui Mihail Sebastian, aparut integral, in sfirsit, dupa patru decenii de asteptare s-a bucurat si se bucura de un extraordinar succes de critica si de public. Primele doua tiraje ale Jurnalului s-au epuizat instantaneu si, acum, in librarii a aparut al treilea tiraj. Fara indoiala ca acest ravasitor jurnal este nu numai cartea de cel mai mare succes a anului 1997 dar, cred, a ultimilor ani. Impresioneaza, aici, extraordinar, franchetea marturiilor si dezvaluirea, din interior, a conditiei tragice a scriitorului datorita originii sale iudaice. Cum despre situatia de prigoniti a evreilor din anii razboiului (si mai inainte) nu se stia mai nimic intrucit deceniile comuniste au tabuizat si acest contencios, generatiile mai noi (chiar cele mai virstnice) traiau cu convingerea ca evreii din Romania au fost pusi la adapost de regimul Antonescu. Brusc, acum, la lectura jurnalului lui Sebastian, au luat cunostinta de realitatea apasatoare a acelor ani, realizind ca ideea de toleranta, mult vehiculata, e o pura inventie, un mit cliseu inoperant. Au fost citeva constiinte (i-as aminti pe domnii Eugen Negrici, Gabriel Liiceanu, H.R. Patapievici, dna Gabriela Adamesteanu si inca altele) care au marturisit acest sentiment, datorat dezvaluirii unei realitati necunoscute. Si nu este vorba numai de victimele genocidului din Basarabia si Bucovina de nord (unde evreii, trimisi in Transnistria, au dat peste o suta de mii de victime) sau de cei pieriti in progromul de la Iasi si in zilele rebeliunii legionare, ci de realitatea discriminarii de care sufereau ceilalti toti, ingroziti de ziua de miine, aducatoare, poate, de necazuri vestind nenorocirea finala. Sebastian, ca evreu care isi asumase evreitatea, consemneaza, aproape rece, in jurnal, toate umilintele discriminarii indurate. E probabil ca tocmai tonul acesta nerechizitorial al jurnalului il