Annelli Ute GABANYI Asadar, trenul NATO a pornit iar romanii nu au fost invitati sa se urce. La scara vagonului, controlorii i-au refuzat frumos, informindu-i ca trenul NATO nu opreste decit in garile central-europene. Nu li s-a garantat nici daca va mai veni vreodata un al doilea tren, nici daca acest eventual tren va opri in halta lor din indepartatul sud-est al Europei. Daca le vor spune conductorii, romanii isi vor matura mai cu grija peronul, poate-poate vor urca si ei, odata si odata, in trenul NATO. A fost o surpriza? Din pacate nu. Deznodamintul de la Madrid parea pregatit din timp de o avalansa de strategii, profetii si ideologii care, fiind mereu repetate, se realizasera pina la urma. In ciuda asigurarilor date de membrii Tratatului Nord-Atlantic ca procesul de extindere a organizatiei va fi deschis, treptat si transparent, factorii de decizie din NATO nu au avut niciodata in vedere sa invite mai mult decit trei (maximum patru) candidati. Intr-un articol publicat in cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, Antje Vollmer, vicepresdinta Bundestagului german, mentiona principalele motive pentru adoptarea acestei solutii: menajarea Rusiei, diverse calcule de politica interna a Statelor Unite, problema costurilor extinderii si situatia politica nesigura in unele tari candidate. Germania reunita, motorul principal al extinderii Aliantei dintr-un interes (legitim de altfel) de a-si reocupa locul traditional in centrul Europei si de a impinge spre est granita Aliantei, a sustinut, tacit, mai intii, iar incepind din 1993 deschis, prin initiativele ministrului Apararii Volker Ruhe, extinderea Aliantei cu numai trei membri - Polonia, Cehia si Ungaria. Dupa o perioada de ezitare dictata in principal de ideea de a menaja Rusia, Statele Unite au trecut cu aplomb in avangarda procesului de extindere. Rusia, desi opusa din principiu extinderii aliantei nord-atlanti