Stimata Redactie, Urmez invitatiei dvs. de a contribui la numarul 232 al revistei Dilema pe tema starii presei culturale romanesti pentru a atrage atentia asupra unui aspect al tranzitiei care in opinia mea nu ne ingrijoreaza destul, si care tine in chipul cel mai direct de competenta si chiar de indatoririle presei culturale. E vorba de, vai! banala decadere a limbii ce-o vorbim si de doua ori vai! scriem, subiect la care toata lumea strimba plictisita din nas de parca ar vedea stafia batrinului Donici, cu scufie si degetul ridicat amenintator, zicind pe nas: "Vorbiti si scrieti romaneste, pentru Dumnezeu!" Plictiseala asta e aceeasi picla in care pluteste azi si Mos Soljenitin, care atit a tunat si-a fulgerat impotriva a tot ce bea votchi si iubeste guleaiul general incit rasunatoarea-i voce a devenit o simpla floricica decorativa, o voluta oarecare in descreierarea veacului. Dar si-n povestea baiatului care tot striga Lupul, lupul! ca sa-si sperie tovarasii, lupul pina la urma a venit in carne si oase... De ani de zile, ne multumim sa incondeiem limba de lemn a inaintasilor de nuanta caramizie de parca jargonul dezgustator a la Ayn Rand, fiind ultracapitalist, ar fi mai breaz, de parca limba post-modernista post-structuralista deconstructivista de nuanta feminista si psihanalista ar fi din cine stie ce mladioasa miere facuta, si cu asta credem ca ne-am facut datoria fata de Heidegger. De ani de zile, dupa marea batalie a lui a din a, ne odihnim victoriosi pe laurii Scolii Ardelene, cu ochii nostalgic-pierduti spre rumeneala de fata nu tocmai mare a Extremului Occident. Fara pareri de rau si chiar fara orice fel de pareri, respingem trecutul, imbratisam viitorul, iar prezentul mai da-l si saraciei ca prea e pururea de fata! Fireste, problema coruptiei mult dulcei si frumoasei nu e noua. In forma ei specific moderna, dateaza la noi de la "secaturile entuziaste