Zigu ORNEA Intotdeauna oamenii de cultura au cautat forme adecvate pentru intretinerea dezbaterilor de idei. De mult, odata, pe vremea Junimii iesene, Maiorescu si prietenii sai organizau cicluri de prelegeri publice, repede devenite celebre, fiind mult frecventate. Obiceiul s-a pastrat pina tirziu dincolo de interbelic. Ciclurile de conferinte organizate de Dimitrie Gusti prin anii douazeci sau, apoi, la inceputul deceniului al patrulea, de gruparea "Criterion" aveau atit de mare audienta incit aula Fundatiei Regele Carol I era supraaglomerata, iar uneori, pentru a satisface pe toti virtualii audienti, se repetau. Chiar mai tirziu, prin anii cincizeci, pe vremea studentiei mele si dupa aceea, sala Dalles, aula Fundatiei sau cea a Academiei erau insuficiente, ca spatiu, atunci cind conferentiau Calinescu, Vianu sau Ralea. Genul acesta de intretinere a climatului cultural e, neindoielnic, o realitate apusa. Acum a aparut de citeva decenii bune televiziunea si aici s-a mutat locul ideal al unor astfel de infruntari de opinii. Fireste ca asta se face in mod adecvat si cu mijloace specifice. Ce sint, la urma urmei, acele talk-show-uri decit modalitati specifice ale unor necesare dezbateri de idei pe teme cultural-artistice? Desigur, aici se pune, mai intii, o chestiune de principiu. E vorba daca televiziunea, adresindu-se unei mase amorfe de telespectatori, mai ingaduie sau nu astfel de emisiuni. Altfel zicind, sint destui acei care considera ca, in stadiul actual al lucrurilor, cultura, un spatiu elitist, n-are practic ce cauta pe ecranul televizorului, la care s-ar uita cei - multi - care desconsidera actul cultural sau nu se intereseaza de el. Oare asa o fi? Sa admitem drept cistigatoare la scor acea opinie care arunca la cos cultura, interzicindu-i accesul in studioul televiziunii? N-avem, cumva, datoria morala ca prin intermediul televiziunii sa intretinem pen