Paul CORNEA Canonul: un palmares autorizat Termenul de "canon", de origine teologica (aplicabil textelor de inspiratie divina si regulilor stabilite de Conciliile bisericii) a inceput sa circule tot mai frecvent in vremea din urma in critica americana, de unde a fost importat in Europa. Conceptul ar putea fi definit, grosso modo, drept o selectie de autori reprezentativi, carora li se atribuie prin consens o valoare indisputabila, putind de aceea servi ca referinta atit scolii, cit si marelui public. Nu e vorba, asadar, de o lista de preferinte individuale, ci de un sistem de relatii, de o structura ierarhizata, de un palmares dotat cu autoritate institutionala: scriitorii intrati in "canon" se bucura de prestigiul de a fi dintre cei buni si foarte buni, indiferent daca plac unuia sau altuia ori daca opera lor e sau nu citita. Data fiind pulverizarea actuala a gusturilor si a punctelor de vedere, relevanta "canonului" nu mai e azi "normativa" (cum a fost cindva), ci "gratulatorie", in sensul ca nu impune nimanui cum sa scrie ori ce anume sa admire; sarcina sa e sa confere "legitimitate" unor autori (o minoritate restrinsa in masa aspirantilor la consacrare), cotindu-i, asemenea actiunilor acceptate la bursa, intr-un clasament ad-hoc al valorilor literare (sau plastice, muzicale etc.). Cele trei etaje ale piramidei Proprietatea paradoxala a acestui catalog de excelente e ca el exista, ca aperceptie confuza, in mintea oricarui om instruit, desi prezenta sa efectiva nu e explicitata nicaieri. Ipotetic, ni l-am putea reprezenta sub forma unui trunchi de piramida, cu o baza foarte larga si o creasta relativ ingusta, alcatuit din mai multe zone, eterogene sub raportul stabilitatii si al consensului posibil. "Top"-ul ar cuprinde numele cele mai ilustre, super-starurile, campionii la toate categoriile; zonei mijlocii i-ar reveni autorii importanti, de obicei clasici, d