Ioana PARVULESCU Intotdeauna l-am preferat

pe Zosima lui Ferapont... N. Steinhardt Trasatura distinctiva a canonului, cea care uneste cele sase sensuri ale cuvintului din dictionar si este vizibila mai ales in canonul monahal, muzical, plastic si literar este norma constrictiva, repetabila. Daca staretul Zosima din Fratii Karamazov, cel care stabilea canoanele fiecarui calugar era un anti-canonic sui generis, un anti-habotnic, un iubitor de oameni autentic, fratele Ferapont, in schimb, este hiper-canonicul statut. Cind ii prescrie unui monah bolnav, pe linga post si rugaciune, un leac mai putin obisnuit "pe care-l stia el", staretul Zosima a stirnit vilva printre calugari si a atras chiar dupa moarte insinuarile acuzatoare ale lui Ferapont. Omul, in conceptia lui Zosima, are libertatea sa-si adapteze canoanele. Canonul e fix, omul e variabil si, ca aceste contrarii sa se poata impaca, omul se supune in mod variabil fixitatii. Ferapont, in straiele lui de siac, descult si cu lanturile zornaind pe sub vesmintul monahal, postind la nesfirsit si raminind in genunchi mai mult decit toti ceilalti, "canonindu-se" ostentativ si culpabilizindu-si semenii, este de fapt imaginea vie a canonului, canonul intruchipat si intrupat. Zosima este canonul umanizat. Periodicele batalii canonice care se dau in literatura sub diferite nume (de la celebra Querelle des Anciens et des Modernes, de pilda, pina la nu mai putin rasunatorul Sturm und Drang sau la disputa din critica literara americana contemporana) nu reprezinta altceva decit opozitia dintre un Zosima cu simtul schimbarii, al maleabilitatii si un Ferapont paznic al ordinii mostenite. Dupa batalie, urmasii lui Zosima se vor metamorfoza in aprigi Feraponti si dintre invinsii urmasi ai lui Ferapont s-ar putea ivi un nou Zosima. In bataliile canonice adversarii isi schimba terenul odata cu schimbarea generatiilor. Cele