Florin CONSTANTINIU Daca as fi intrebat ce sint "drepturile cotidiene", as raspunde ca, fara a fi inscrise in declaratii solemne sau texte de legi, ele sint chemate sa asigure o existenta decenta cetatenilor. Sa ma explic: nu scrie nicaieri ca o persoana are dreptul de a merge pe strada fara amenintarea de a fi muscata de un ciine si fara a fi obligata sa navigheze printre gramezi de gunoi sau ca are dreptul de a se odihni fara a fi tulburata de decibelii agresivi ai teraselor din vecinatate etc. In orasul african, care a devenit Bucurestiul, aceste "drepturi cotidiene" nu exista, dar nici nimeni sau aproape nimeni nu le reclama. In alte tari autoritatile ar fi considerate responsabile. La noi nimic: dispret de sus, supunere de jos. Istoric fiind, cred ca atit nepasarea autoritatilor cit si resemnarea cetatenilor sint rezultatul evolutiei prin secole a societatii romanesti. Cine citeste volumul profesorului H.H. Stahl, Controverse de istorie sociala romaneasca (Bucuresti, 1969), stie ca la noi nu a existat, in Evul Mediu, in pofida reglementarilor de tot felul, un minimum de legalitate. El citeaza un document din 1575 de la domnul Tarii Romanesti, Alexandru-Mircea, care relateaza o pricina de judecata, rezumata astfel de eminentul sociolog: "Asadar, acest Lal a trebuit sa sufere trei rinduri de batai si de inchisori pina sa cistige procesul. Iar cel care ii sta impotriva rabda de asemenea o bataie, o inchisoare si o amenintare cu taierea capului, tacimurile de Ťboieriť juratori (e vorba de martori - n.n.), atit cei 12 cit si cei 24, stind si ele la inchisoare, de-a valma cu impricinatii, cind, luindu-li-se boii, cind dindu-li-se inapoi." Spatiul restrins nu ne permite sa explicam toate aceste fapte: ajunge sa spunem ca, infatisind pe larg pataniile lui Lal, H.H. Stahl se intreaba pe buna dreptate: "Ce norme juridice pot sta la baza unor astfel de Ťproceduriť ju