- convorbire cu Manuela STEFANESCU, APADOR - comitetul Helsinki - Cine s-ar fi plimbat pe la inceputul anului 1992 prin centrul Bucurestilor, ar fi observat ca unele dintre cele mai impunatoare cladiri ale capitalei devenisera sediile multor partide sau organizatii nonguvernamentale, despre activitatea carora nu auzise mai nimic. Societatea cunostea o schimbare rapida, asa pareau sa stea lucrurile. Din pacate, acum, dupa citiva ani, am si uitat deja una din cele mai semnificative batalii post-decembriste la care am fost martori - lupta pentru sedii - desi ea ne-ar oferi un bun subiect de meditatie despre stilul nostru de viata. Din cind in cind ziarele mai sesizeaza ca, in plina penurie de spatii, in localul atribuit nu stiu carui partid aproape disparut din viata publica s-au instalat jocuri mecanice, o scoala de moase (!) ori baruri cu mititei si instalatii video unde se pot urmari non-stop filme horror. Soarta acelor somptuoase cladiri ne-a revenit in minte recent, cind am vizitat sediul APADOR - comitetul Helsinki, gazduit in doua camarute de serviciu, dintre care una o fosta bucatarie dezafectata, spatiu in care nu incap mai mult de patru-cinci persoane deodata; precizam ca APADOR inseamna Asociatia pentru apararea drepturilor omului din Romania, organizatie despre care a auzit toata lumea si la care multi vin sa se adreseze cu speranta. Pe tema numarului nostru de revista, am purtat recent un dialog cu dna Manuela Stefanescu; dsa se ocupa in cadrul APADOR cu probleme legate de activitatea politiei, regimul de penitenciare, libertatea de expresie, accesul la informatie. Popas intre doua drumuri Stimata doamna Manuela Stefanescu, de cind v-ati antrenat in aceasta activitate? Din decembrie '89, desi la APADOR nu ma aflu decit de la finele anului 1992; inainte am lucrat la LADO. Programul legat de politie l-am inceput insa abia de patru ani, din 1993, de cind