Iaromira POPOVICI Un reporter intra intr-o puscarie, precum Jilava, cu ginduri mari si dor de senzational. Spera sa descopere secrete, complexe de vinovatie, reguli interne si ritualuri initiatice. Odata sosit in puscarie, lucrurile sint reduse la monotonia unui alt tip de normal. Din senzationale, intrebarile devin conventionale si se deturneaza catre programul zilnic, capatind o conotatie aproape domestica. Puscaria poate aparea celor din afara chiar ca un loc aproape caldut, unde esti ferit de lumea rea: "Afara toti imi spun ca e mai rau ca aici. Toti sint dupa bani, dupa aur... Aici mai stai la o tigara, mai muncesti." (Puscarias, 12 ani de condamnare pentru crima). Sigur, aceasta e doar o imagine pe care si-o creeaza cei dinauntru, despre cei dinafara, ca sa poata supravietui. Tot ca sa poata supravietui, majoritatea condamnatilor definitivi, interogati la Jilava, isi explica vinovatiile prin intimplare si destin: "Daca vine unu' si nu ma lasa in pace - "Da-te, ma, mai incolo!" si, pe urma, a cazut cu capul de pamint si a murit... Dracu' daca isi baga coada, atunci te zgarmanesti si trebuie sa faci. Nu pot sa garantez ca n-o sa mai ajung aici. Am 32 de ani, sint inca tinar." (Vintila Ion, recidivist, condamnat a treia oara.) Milos Alexandru, un detinut primar (adica intrat in puscarie pentru prima data), dar condamnat pentru 12 ani, si gazduit de puscarie din '93, isi povesteste fapta in felul urmator: "Eu am lucrat si veneam de la serviciu; venind de la servici, am fost atacat de trei tilhari. Aveam sacosa in mina dreapta - acolo aveam vesela - farfuria, lingura, furculita si un cutitas cu care mi-am taiat conserva din ziua aceea. Lovindu-ma tilharii, am facut o criza, un soc. Am scos cutitasul si am lovit pe unul dintre ei. A decedat la spitalul de copii de la Brancoveanu." Intre detinuti, infractiunea pentru care a fost condamnat nu conteaza. Nu se stab