Dupa un meci extrem de echilibrat, cu un final pe muchie de cutit, Irina Spirlea (cap de serie nr. 8) a obtinut calificarea in turul al doilea (sferturi de finala) al turneului Masters de la arena "Madison Square Garden" din New York, invingind-o cu 6-3, 5-7, 6-4 pe frantuzoaica Sandrine Testud. Desi pornea cu sansa a doua, Testud a dat o replica extrem de curajoasa, reusind sa-si adjudece setul al doilea, dupa ce romanca il luase pe primul. In setul decisiv, fiecare jucatoare si-a cistigat serviciul, pina la 4-4, moment in care Spirlea a reusit un break, ajungind la 5-4. Urmatorul game a fost si ultimul, Irina fructificindu-si serviciul. In sferturi, Spirlea va juca in compania invingatoarei din meciul Lindsay Davenport - Mary Joe Fernandez (ambele SUA). Testud este singura frantuzoaica eliminata in aceasta faza a competitiei, celelalte doua, Nathalie Tauziat si Mary Pierce, obtinind deja calificarea in sferturi (interesant, in fiecare dintre cele trei meciuri ale primei zile a evoluat cite o reprezentanta a Frantei). Performera turului ianugural a fost Nathalie Tauziat, care i-a administrat o corectie severa celei de-a patra favorite a concursului, sud-africana Amanda Coetzer: 6-3, 6-3. Ignorind faptul ca Amanda este favorita, Tauziat a jucat foarte curajos, cu dese iesiri la fileu (50, din care a "cules" 36 de puncte cistigatoare). "Atunci cind ma folosesc de serviciu - volé, reusesc sa ma impun fara mari probleme", a declarat Tauziat. Si Mary Pierce (Franta, nr. 7) a "zburdat" in fata Sabinei Appelmans (Belgia), careia i-a administrat un 6-3, 6-4. Desi a pierdut duminica finala turneului de la Philadelphia, americanca Lindsay Davenport a urcat un loc in clasamentul WTA, ajungind acum pe pozitia a doua. Invinsa sa din semifinalele aceleiasi competitii, Irina Spirlea, a coborit o pozitie, facind o rocada cu Arantxa Sanchez Vicario. Ruxandra Dragomir, cu punctul obt