In urma cu doua zile, in timpul dezbaterilor din Camera Deputatilor asupra Legii de circulatie a terenurilor agricole, unul dintre deputatii PDSR a pledat impotriva articolului ce urma sa reglementeze subarendarea pamintului. Argumentul forte adus de deputat a fost acela ca rascoala din 1907 a izbucnit exact datorita urmarilor unei legi similare, de subarendare a terenurilor. In acelasi context, unul dintre parlamentarii PD a opinat ca subarendarea, la fel ca si arendarea, va duce la formarea unei noi clase de arendasi. Desi nu a adus mai multe precizari, trimiterea din subsidiar a deputatului PD era la acea atit de hulita clasa a arendasilor, ponegrita in toate manualele de istorie din ultimii 50 de ani. Din punct de vedere retoric, acest gen de argumente se poate dovedi extrem de eficient, avind in vedere imaginea de zbiri absoluti a arendasilor sau boierilor, creata de istorie si chiar de unii oameni de litere. Din punct de vedere strict economic, in contextul actual al distribuirii proprietatii in agricultura romaneasca, aceste argumente vom vedea ca nu au absolut nici un fel de valoare. Sa luam, mai intii, citeva exemple de agricultura performanta din Occident. In Franta, la fel ca in Canada si SUA, exploatarea agricola se face pe suprafete mari, de minimum 100 de hectare. Acest fel de exploatare nu s-ar putea, insa, implementa in Romania. Cel putin datorita faptului ca, spre deosebire de Franta, de pilda, unde doar 5% din populatie lucreaza in agricultura, conform unei statistici din 1990, in Romania acest procent este de peste 30%. In aceste conditii, Romaniei i s-ar potrivi un mod de exploatare agricola asemanator celui din Olanda, Belgia sau Danemarca, unde procentul populatiei care lucreaza in agricultura este in jurul a 20%, iar suprafetele de exploatare, respectiv fermele, au in jur de 10 hectare. Dar acesta nu este singurul motiv. In Romania, 80% din sup