Elena STEFOI Cu un an in urma, noii guvernanti erau peste masura de incintati de rolul progresist si reformator al presei, de contributia spiritelor critice la victoria democratiei si de impactul benefic al informatiei alternative. Increzatori in profesionistii constructiei de imagini mai mult decit in psihologiile capabile de restructurari institutionale, noii lideri ai majoritatii s-au avintat sa impuna reforma prin aparitii pe micul ecran si n-au mai avut energie sa treaca pragul dinspre propaganda spre schimbarea in plan legislativ si economic. In ultimele saptamini, realizatorii de bilanturi au ajuns, insa, fiecare in felul lor, la aceeasi concluzie: suportul mediatic nu poate inlocui competenta ministeriala, iar gazetarii - chiar si cei conformisti, santajabili din pricina trecutului sau inspaimintati ca viata e prea scumpa si jocurile politice prea dure pentru cine nu se aliniaza intr-o directie sau in alta - n-au mijloace sa convinga populatia ca anul 1997 a fost valorificat in folosul reformei, de vreme ce el a fost risipit cu nimicuri politice. Inteleasa ca un spectacol si redusa la un val de mesaje adresat celor care citesc sau se uita in fiecare seara la emisiuni pe teme aparent majore, lupta cu inertiile si cu haosul economic a fost, in mare parte, o lupta formala. Formale sint, pina acum, si rezultatele guvernarii Ciorbea. "Am trecut de la democratia de vitrina la vitrina", avertizeaza analistii dinafara presei, dar avertismentul lor nu-i infurie pe oamenii puterii. In schimb, modul in care invitatii televiziunilor comenteaza remanierea ori analizeaza bilantul prezidential provoaca iritare la Palatul Cotroceni si la Palatul Victoria. Prim-ministrul a intrat in scena ca un produs artificial al audio-vizualului si era inevitabil sa ajunga in rolul de victima preferata a jurnalistilor care merg de obicei cu valul populist. Presedintele si-a inceput c