Zigu ORNEA Daca privim lucrurile mai atent, Constantin Noica a fost "un caz". Inca de la debut. Nascut in iulie 1909 intr-o familie avuta, de mosieri din Teleorman, frecventind scoala primara si liceul la Bucuresti, isi incepe activitatea publicistica inca licean fiind (in 1927). Apoi, devenit student in 1928, fireste la Litere si Filosofie (pina in 1931 cind isi ia licenta), continua intr-un ritm trepidant publicistica, in spatiul careia se pastreaza si de acum incolo, pina spre 1940-1941. Si nu practica, cum s-ar crede, publicistica pe teme de filosofie a culturii - cum ar fi fost firesc -, ci una pe teme generale. Comenteaza filme, carti, spectacole de teatru, evenimente, iar in 1935 este redactor angajat la ziarul Credinta, condus de Sandu C. Tudor, unde scrie de toate, aproape zilnic, inclusiv comentariu politic. (S-a adunat, pina acum, aceasta publicistica abundenta, in doua masive tomuri la Ed. Humanitas, si aceasta editie e departe de a se fi incheiat). Intrebarea e de ce a facut-o? De obicei, atunci, un tinar la Litere facea publicistica de toata mina pentru a-si procura mijloace de intretinere. Dar Noica, s-a vazut, era un student cu venituri asigurate de acasa, si n-avea nevoie de alergatura cotidiana dupa mijloace de trai. Mai bine si mai normal ar fi fost sa-si fi petrecut vremea in lecturi filosofice, la biblioteca sau acasa. Urmarea, oare, pur si simplu sa se exerseze in ale scrisului, pentru ca, apoi, cind se va dedica exclusiv filosifiei, sa aiba indeminare? Greu de spus. Ramine insa faptul, nud si edificator, ca mai toti colegii de generatie, viitorii Criterionisti, s-au facut remarcati, de prin 1927-1928, in publicistica, unde se impusesera ca nume stiute. Dar iar ma intorc pentru a observa ca si Eliade si Cioran si Comarnescu, Sebastian si atitia altii se foloseau de aceasta publicistica pentru nevoile tineresti ale cosnitei. Ceea ce Noica,