Elena STEFOI Ca si dupa reuniunea NATO de la Madrid, dupa summit-ul european de la Luxemburg guvernamentalii cred ca e vorba de o victorie, iar antiguvernamentalii sint tentati sa vorbeasca de o infringere. Sefii de partide si sefii de gazete, parlamentarii si ministrii, liderii de sindicat si reprezentantii societatii civile isi exprima reactiile in termeni imprumutati din vocabularul sportiv, de parca intreaga natiune ar fi participat la o competitie minutios si solidar pregatita. De fapt, spre deosebire de unguri, cehi si polonezi - care s-au antrenat cu adevarat in asteptarea acestui moment - , noi ne-am bazat intii pe minciuna si apoi pe minuni. Vecinii nostri central-europeni si-au putut permite sa nu gifiie inainte de Madrid si au motive de satisfactie dupa Luxemburg, pentru ca efortul lor in vederea integrarii a fost unul constant. Distanta geografica fata de Vest conteaza enorm, dar strategia politico-economica poate mari sau micsora aceasta distanta. Chiar si atunci cind era sub supraveghere sovietica, la Praga, Varsovia si Budapesta politica interesului national nu s-a limitat, ca la Bucuresti, la "furatul caciulii". Cehia, Polonia si Ungaria au pasit spre structurile euro-atlantice fara salturi spectaculoase - dar si fara prefacatorii costisitoare - zi de zi in ultimii cincisprezece ani. Nici ele n-au fost scutite de crize, greseli, cautari ori incercari reformiste ratate. Sprijinite de propriile conduceri comuniste, de serviciile secrete pre- si postrevolutionare, de partidele de stinga si de dreapta, de intelectuali si de minoritati, aceste tari nu s-au hazardat sa cultive insa izolationismul si spaima de Occident, nici sa reduca patriotismul la dimensiunea sa gongoric-neputincioasa. Inainte de 1989, dar si dupa caderea dictaturii, Romania si-a facut din saracie stindard al specificului national si din regres economic garantie a neatirnarii. Pentr