Presedinte clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu, a declarat ieri, referitor la pozitia pe care o ocupa echipa bistriteana, ca "am cam realizat ceea ce ne-am propus, cu exceptia ultimului joc (n.r. cu Steaua Bucuresti, 0-1, la Bistrita)". "Adica, de obicei, noi ne propuneam sa incepem bine campionatul si sa il terminam la fel. Am inceput cu victorie la Petrosani, daca incheiam si cu victorie contra Stelei.... Care, dupa aspectul jocului ne-a stat la indemina. Numai ca sansa le-a suris lor. Au avut o ocazie, au marcat, noi am avut trei, n-am inscris". Formatia bistriteana ocupa pozitia a 12-a in clasament, dupa 20 de etape, cu 24 de puncte. "Pe parcursul celor 20 de etape, am avut si jocuri foarte slabe. Totusi, au o scuza antrenorul si jucatorii: accidentarile foarte multe. N-am putut alcatui tot timpul cea mai buna echipa. Am avut sapte, opt etape cind nu puteam utiliza trei-patru titulari", a adaugat presedintele bistritean. Presedinte clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu, a declarat ieri, referitor la pozitia pe care o ocupa echipa bistriteana, ca "am cam realizat ceea ce ne-am propus, cu exceptia ultimului joc (n.r. cu Steaua Bucuresti, 0-1, la Bistrita)". "Adica, de obicei, noi ne propuneam sa incepem bine campionatul si sa il terminam la fel. Am inceput cu victorie la Petrosani, daca incheiam si cu victorie contra Stelei.... Care, dupa aspectul jocului ne-a stat la indemina. Numai ca sansa le-a suris lor. Au avut o ocazie, au marcat, noi am avut trei, n-am inscris". Formatia bistriteana ocupa pozitia a 12-a in clasament, dupa 20 de etape, cu 24 de puncte. "Pe parcursul celor 20 de etape, am avut si jocuri foarte slabe. Totusi, au o scuza antrenorul si jucatorii: accidentarile foarte multe. N-am putut alcatui tot timpul cea mai buna echipa. Am avut sapte, opt etape cind nu puteam utiliza trei-patru titulari", a adaugat presedintele bistritean.