El are 6 ani si nu prea stie pe ce lume se afla. Centrul de Primire a Minorilor este o institutie de ocrotire, locul unde "copiii strazii" adusi la politie isi gasesc, temporar, un camin. Ei stau aici cel mult 15-30 de zile, urmind ca, apoi, in functie de rezultatul anchetei sociale, sa se reintoarca in familie sau sa fie institutionalizati intr-o casa de copii. Din pacate, de cele mai multe ori, ei fug din nou, preferind strada. Ieri, am gasit aici 4 copii ce se amuzau, uitindu-se la televizor, la desene animate. Mezinul acestei mici colectivitati, Ionut Vrinceanu, are 6 ani. E un copil vesel, vorbaret si priveste curios lumea cu niste ochi mari, de un albastru intens. Ne povesteste senin: "Am fugit de acasa, pentru ca m-a batut tata", mica sa istorioara neavind nici timp nici spatiu bine determinat. Spune oarecum mindru ca a fost "boschetar", dar nu stie sa explice termenul si, cu toate ca a mers "prin gari, prin trenuri", nu-si aminteste decit de Ploiesti si de Bucuresti, unde a intentionat sa mearga "asa", nu pentru ca ar fi cunoscut pe cineva. Despre aventura sa nu ne-a mai putut spune decit ca l-a adus la Suceava, "cu un tren din care m-au aruncat doi tigani". "Niste politisti" l-au dus la spital, unde n-a stat decit o zi pentru ca, norocos, s-a ales doar cu o rana urita la obraz, ce a necesitat cusaturi. Nu a stiut sa spuna decit ca e "din Ciresoaia", dind ceva de furca autoritatilor pina sa descopere ca, de fapt, e din judetul Bacau, orasul Tirgu Ocna, cartierul Ciresoaia. Referitor la familie, ne spune ca are parinti buni, 4 frati mai mici si unul mai mare. N-a mers la gradinita pentru ca "nu m-a lasat mama". Ionut nu mai vrea sa se intoarca acasa si spune hotarit ca vrea la o casa de copii, dar e posibil sa se intoarca in familie in curind. Un alt copil, Daniel Boanta, are 13 ani, e din satul Sinpetru Mic, comuna Valea, judetul Timis, si spune ca a ajuns ai