Zigu ORNEA Titu Maiorescu a avut de prin 1890 un unic prieten si sfatuitor, a doua sa sotie, Ana. Destinul a lovit tocmai aici. In 1912 ea e lovita de un cancer si in septembrie 1914 moare intr-un sanatoriu din Heidelberg. Maiorescu a asistat-o, devotat, pina a inchis ochii. Reintors in Bucuresti, cu sufletul pustiit, vinde vestita casa din str. Mercur 1 (casa pe care am apucat s-o vizitez adeseori, a existat pina in 1961, cind o dispozitie stupida a demolat-o, azi in locul ei fiind un mic scuar), daruieste cartile B.C.U., altele unor prieteni si se muta la nepotii (erau nepotii Anei) Nicolae si Maria Racota, in casa carora, de pe strada Lustrului 8 (casa, undeva pe linga actualul bulevard Dacia, a fost si ea demolata, cind s-a extins spitalul I. Cantacuzino), capata un mic apartament de doua camere. Bolnav fiind rau de cord, era unica solutie pentru a nu fi cu desavirsire singur. Scrupulos in toate, stabileste si conditiile de plata pentru chirie si masa. Fiica sa Livia, casatorita Dymsza, era, cu copiii ei, in Rusia. La sfirsitul lui octombrie vine in Bucuresti, incercind sa aline durerea parintelui. Dar era imposibil, zdrobit sufleteste si bolnav cum era batrinul de 74 de ani. Livia, mereu prevenitoare, cauta, gaseste si angajeaza pentru tatal ei o domnisoara de companie, care indeplinea oficiul de secretara si asistenta sanitara. Numele ei era Olga Neuman (prietena a familiei Caragiale care, se pare, i-a si recomandat-o Liviei), de felul ei de prin partile Focsanilor, o domnisoara de vreo 36 de ani, cultivata si femeie de lume. La sfirsitul lui noiembrie, Livia se inapoiaza la familia ei in Rusia, intr-o tara intrata deja in conflagratie. Tatal si fiica nu se vor mai vedea niciodata. Batrinul Maiorescu, odata solutionata chestiunea domiciliului si a unei secretare insotitoare, s-a gindit sa plece din vacarmul Bucurestiului (unde amicii politici il solicitau