Dupa evenimentele din decembrie 1989, valul schimbarilor a cuprins chiar si Directia Generala a Penitenciarelor. Receptivi la experienta colegilor din Occident, comandantii penitenciarelor - constrinsi si de nenumaratele reglementari internationale privind Drepturile Omului - au reformat considerabil sistemul de detentie. Astfel, indivizii care executa o pedeapsa privativa de libertate - inchisoare contraventionala, pina la detentie pe viata - au dreptul de a avea in celula radiocasetofon, televizor si haine "civile", si pot detine aparat de ras. Mai mult decit atit, puscariasii cuminti pot folosi telefonul cu cartela instalat special pentru ei. Cu toate acestea, desi multi dintre ei nu sint altceva decit infractori de drept comun - hoti, tilhari, violatori si criminali notorii - locatarii de la "mititica" se considera de multe ori "nedreptatiti" si incearca, prin automutilare, sa impresioneze, sa obtina mai multe drepturi, sau sa demonstreze pur si simplu ca nu sint in toate mintile. De multe ori, aceste incidente sfirsesc tragic. Dar ceea ce este cu adevarat tragic este faptul ca fenomenul, din pacate, nu poate fi stopat. In penitenciar, lucru stiut doar de cei care au fost acolo, domneste legea nescrisa a "celui mai tare", legea tacerii, a groazei si disperarii. A celor de dupa gratii. Automutilarile - un mod de protest "Sint in sistem din anul 1983", ne-a declarat ieri mr. Stefan Ciupitu, responsabil al Compartimentului care se ocupa cu reeducarea detinutilor. "Cred ca automutilarea a luat amploare dupa decembrie 1989. Acum, fiecare detinut vrea sa aibe cit mai putine obligatii, inchipuindu-si ca merita mai mult decit le ofera legea. Cei incarcerati se automutileaza in semn de protest sau ca sa li se usureze regimul de detentie. Eu nu am mincat in armata mincarea care se maninca aici - trei feluri, plus pachet pentru cei care merg la munci." Potrivit mr. Ciupitu,