Bogdan GHIU "Cum sa faci lucruri din cuvinte, cu ajutorul cuvintelor" (How to do Things with Words, Quand dire, c'est faire) isi propunea (si reusea) sa arate o celebra carte postuma a unui filosof englez (J. L. Austin) devenit celebru in postumitate gratie tocmai acestei carti. Cuvintele fac, intr-adevar, lucruri, nu sint nimic, dar fac aproape totul. Exista, totusi, o diferenta: intre cum sa faci - tu, persoana, individ constient, cu intentii mai mult sau mai putin precise - lucruri cu cuvinte si cum se fac cuvintele lucruri - de la sine, singure, automat, cu sau fara voia oamenilor. Cuvintele (se) fac lucruri. Cind ideile sint vagi, cind cuvintele menite a exprima idei si a le face realitate nu acopera, de fapt, idei, lucrurile care, astfel, se fac capata o existenta nu doar autonoma, ci de-a dreptul anarhica. Cuvintele produc automat lucruri, dar, necontrolate ideatic, cuvintele genereaza in spatiul public fantome de idei, semiexistente periculoase si amagitoare, false realitati si realitati false. Traim intr-o realitate publica alcatuita aproape exclusiv din cuvinte, cuvinte care capata realitate fara a deveni propriu-zis realitate. Am conceput dosarul numarului de fata al Dilemei ca o ancheta: o ancheta despre vag. De peste opt ani, in spatiul public romanesc s-a vorbit, mai mult sau mai putin intens, despre anumite teme si idei care nu au fost lamurite pina la capat, asupra carora, periodic, se revine, care sint pe buzele tuturor, au ocupat, uneori, pagini intregi de ziare si ore intregi de dezbateri televizate, cuvinte care ne obsedeaza pasiv, fantomatic, bintuindu-ne cu golul lor, dar asupra carora s-a instaurat un fel de consens tacit si pe care, chiar daca vrem, nimeni nu prea pare a putea sa le lamureasca. Sint idei vagi, nelamurite, confuze, care plutesc in deriva prin spatiul nostru public, care ni se par tuturor implicit evidente, dar care, prin