Zigu ORNEA Fara libertatea deplina a presei democratice, intr-un stat modern, e de neconceput. Ba chiar se poate spune ca fara libertatea expresiei, in presa, democratia nu exista. Pina la Constitutia din 1866, la noi, libertatea presei era, de regula, in suferinta, cenzura functionind cu mare si discretionara rigoare, suspendind, cind si cum ii era voia, publicatiile existente. Lui Kogalniceanu domnitorul venal Mihail Sturdza i-a suspendat chiar Dacia literara, publicatie totusi literara, dupa trei numere de aparitie, la 23 august 1840. Si a fost prima tribuna literara romaneasca de prestigiu. Kogalniceanu a protestat, mai ales ca motivatia suspendarii era arbitrara, dar interdictia a ramas in vigoare. Cind, mai tirziu, autoritatile au revenit asupra suspendarii publicatiei, Kogalniceanu nu a voit sa o continue, socotind ca in conditiile date, nu e oportuna revenirea. Si am ales anume acest exemplu pentru ca Dacia literara, prin programul ei si piesele insirate in sumar, reprezinta un moment cardinal in renasterea moderna a literelor romanesti. Nici domnitorul Alex. Ioan Cuza nu a fost tocmai ingaduitor cu presa. Cu aplecarea sa spre cezarism, nu vedea cu ochi buni rostul critic al presei. A patimit, de pilda, N.T. Orasanu, creator de gazete satirice cu manifesta directie politica (Tintarul, Spiridus, Nichipercea, Cicala, Opiniunea nationala, Sarsaila, Ghimpele, Urzicatorul etc. etc.). La inceput, cu ocazia dublei alegeri a domnitorului, a fost unul dintre entuziastii sai sustinatori. Apoi, opiniile i s-au schimbat si, citeodata nedrept si neintelegator, lovea in ton adesea jos chiar sub raport umoristic. Gazetele sale isi incetau repede aparitia sau i se suspendau. Era un gazetar temut, incomod, desi, adesea lovea si ofensa din pura sa placere. A avut parte, pentru iesirile sale publicistice, de cinci detentiuni, evocate in cartea din 1861, Intemnitarile mele