Un prim pariu in legatura cu noul nostru prim-ministru, pariu pe care l-am pus, din fericire, doar cu mine insumi, l-am pierdut: dl Radu Vasile a reaparut, si saptamina trecuta, pentru a-si sustine "rubrica" la emisiunea "culturala" de simbata a dlui Adrian Paunescu, pe Antena 1. N-as putea spune ca, atunci cind dl Radu Vasile s-a lasat filmat pentru cea dintii reprezentatie a poetului-politician de pe canalul TV apartinind dlui Dan Voiculescu, as fi fost dispus sa-i acord prea multe circumstante atenuante: oricit de "naiv" sau de impartial ar fi fost rolul pe care domnia sa ar fi tinut sa-l joace, putea presupune - ca unul care, macar si tangential, prin profesia "de baza", are o reprezentare despre fortele ideologiceste concurente de pe cimpul nostru intelectual - ca intra intr-un joc periculos pentru unul dintre "discipolii" lui Corneliu Coposu, cel pe care dl Adrian Paunescu n-a incetat o clipa sa-l jigneasca, in viata, ca si dupa moarte. De altfel, la data respectiva, Mircea Dinescu a reactionat cu aplombu-i binecunoscut, in editorialul "Academiei Catavencu", vizavi de "monstruoasa" insotire - un semnal pe care orice politician cu proiecte si pretentii ce depasesc un simplu loc eligibil pe listele de partid la viitoarele alegeri ar fi trebuit sa-l ia in considerare. Pe de alta parte, mi-am zis atunci, dl Radu Vasile voia, pasamite, prin hazardata-i consimtire la colaborarea cu un Cenaclu Flacara redivivus, sa semnaleze, la rindul sau, cite ceva: inainte de toate, in plin blocaj politic datorat refuzului batrinilor lideri ai PNTCD de a discuta despre demisia lui Victor Ciorbea, ea indica, in numele unei fractiuni a partidului de guvernamint, o disponibilitate de dialog "netarmurit" cu adversarii si cu atit mai mult cu aliatii din coalitie, iar pe de alta parte avertiza ca limita (auto?) impusei taceri a senatorului pedepsit cu quasi-ostracizarea pentru criticile